Festivalurile: culturã și reflecție colectivã - Matei Vișniec

  Galerie foto

În luna mai începe, în Europa, sezonul festivalurilor. Ele sunt numeroase, internaționale sau naționale, regionale sau locale, fiind deseori o expresie a reunirii tuturor artelor. Orașul Cannes de pe Coasta de Azur deschide „balul” marilor festivaluri internaționale cu celebra sa manifestare dedicatã filmului. În iunie are loc Festivalul de teatru de la Sibiu, care împlinește 30 de ani de existențã și figureazã de mult în constelație marilor evenimente culturale europene și internaționale. În iulie preia ștafeta Festivalul de teatrul de la Avignon unde teatrul municipal din Suceava va fi
prezent anul acesta cu douã spectacole.
Luna august este momentul Festivalului de teatru de la Edinburgh...
Am citat doar cîteva festivaluri dintr-o geografie culturalã foarte bogatã și diversã, veritabilã oglindã a ceea ce este Europa, continentul pe care s-a nãscut de altfel teatrul cu 2500 de ani în urmã. Multiplicarea festivalurilor pe continentul nostru, dupã al doilea rãzboi mondial și mai ales dupã cãderea comunismului a fost posibilã pe
fond de pace și în contextul unui elan cultural pus sub semnul construcției europene. În prezent, însã, într-un fel sau altul, majoritatea acestor manifestãri sunt marcate de atacul barbar lansat de Rusia împotriva Ucrainei.
Festivalurile sunt momente de sãrbãtoare culturalã colectivã dar și de reflecție colectivã. Multe dintre aceste manifestãri programeazã, în consecințã, spectacole, conferințe, expoziții sau dezbateri destinate sã ne reaminteascã ceva ce Europa pãrea sã fi uitat: și anume cã libertatea și democrația nu sunt achiziții veșnice, și cã ele trebuie apãrate 24 de ore din 24. Pacea este tema actualei ediții a Festivalului de la Suceava, deși planurile de pace destinate sã punã capãt rãzboiului din Ucraina sunt încã fragile, ba chiar inexistente. Și totuși, meritã sã discutãm despre pace și libertate, democrație și civilizație, drepturi umane și creativitate culturalã, pentru cã toate acestea se leagã între ele. Zeci de mii de artiști ruși se aflã astãzi într-o situație comparabilã cu cea din perioada stalinistã, mai precis supuși unei cenzuri teribile sau obligați sã se solidarizeze cu un regim totalitar și opresiv. Cum a fost posibilã distrugerea libertãții lor, sub ochii lor, dar și ai întregii Europe, mi se pare un alt subiect major, și meritã dezbãtut în
regim de urgențã. Ce pot face artiștii pentru a nu permite spãlarea pe creiere și erodarea structurilor democratice – iatã alt subiect inepuizabil.
Europa festivalurilor continuã deci sã existe, sã pulseze, sã surprindã, sã inventeze și sã dezbatã, într-o perioadã însã de incertitudine geopoliticã globalã. Atacul lansat de Rusia împotriva Ucrainei este în mod clar unul îndreptat și împotriva valorilor europene, precum și a construcției europene în ansamblul ei. Nimeni nu credea, cu doi ai în urmã, cã în Europa ar fi posibil un nou rãzboi de mari proporții, cu desfãșurãri de forțe pe mii de kilometri, cu mari concentrãri de trupe și de arme de o parte și de alta... Și iatã cã s-a produs ceea ce majoritatea experților considerau ca fiind imposibil, irațional, absurd, incompatibil cu sensul istoriei. Personal cred cã noi, artiștii, precum și noi, iubitorii de culturã, avem datoria de a reflecta la aceste probleme și cã nu trebuie sã le considerãm un domeniu rezervat oamenilor politici. Dacã aceștia din urmã ar fi avut soluții la marile crize ale umanitãții și ar fi fost capabili sã previnã drame îngrozitoare s-ar fi știut.
În 2021, la Festivalul de la Avignon, a fost invitat pentru o dezbatere publicã, pe marea scenã din curtea de onoare a Palatului papal, un filozof francez care împlinea o sutã de ani de viațã, Edgar Morin. A fost și anul cînd el și-a publicat o carte intitulatã „Lecțiile unui secol de viațã.” Citez din aceastã carte tulburãtoare, un adevãrat testament cultural, un avertisment grav: „Progresul economic și tehnic poate implica și un regres politic și civilizațional, regres
care, dupã pãrerea mea, începe sã fie din ce în ce mai vizibil în acest secol al XXI-lea”.
Sigur, Festivalul nostru de la Suceava nu se substituie unui forum geopolitic, dar, pe fondul sãrbãtorii teatrului și al artelor multiple nu trebuie sã uitãm cã artistul are de jucat și un rol social. Cultura, ca formã de contra-putere într-un stat democratic (alãturi de justiția independentã și de presa independentã) este prin excelențã un demers care își propune tocmai ca întoarcerea la barbarie sã nu fie posibilã.