Stiri
Insert Cultural Nr. 16 - Crai Nou
Micul Prinț
de Antoine de Saint – Exupéry, regie: Tibor Cári, dramatizare: Cezara Fantu, asistent regie: Cezara Fantu, scenografie și costume: Alina Dincã-Pușcașu, light/video design: Eros László, animații: Klementina Nagy, mișcare scenicã: Victoria Bucun, Afiș: Ioana Nicoarã,
Cu: Bogdan Amurãriței, Rãzvan Bãnuț, Horia Andrei Butnaru, Cristina Florea, Diana Lazãr, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Cãtãlin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc, Tamara Ioana Ursache, Voce Micul Prinț: Luca Gabriel Morar, Voce Floare: Ruxandra Ioana Cozmei, Cântec de grup: Ștefania Zamoºteanu, Alessia Ioana Parasca, Damian Mitoceanu.
Spectacol produs în Stagiunea 2021 – 2022.
„A visual-musical experience” (o experiențã vizual-muzicalã) este ce și-au propus realizatorii acestui spectacol. O
explorare prin muzicã a superbului text al lui Saint-Exupéry. Spectacolul începe dramatic, cu toți actorii în scenã, dispuși în forma unei escadrile aviatice. Frumosul moment de început este o luptã aerianã din al Doilea Rãzboi Mondial. Și suntem doborâți. Un pilot doborât în deșert care, în singurãtatea izolãrii, nu cautã calea de ieșire pe hartã, ci în interiorul sãu. Unde îl gãsește pe Micul Prinț. Și, ghidat de acesta din poveste în poveste, pilotul nostru vede micimea vieții de om mare, fuga continuã de întrebãrile esențiale.
Cãlãtoria imaginatã de Tibor Cári este prin note muzicale. Personajele din Micul Prinț își cântã bucuria, tristețile, frustrãrile, curiozitãțile, ambițiile sau vanitãțile și simți tresãriri pe ici pe colo de parcã sufletul ți-e claviatura unui pian pe care se joacã o mânã melancolicã sau vivace și-ți apasã clape de mult date uitãrii. Aceasta este calitatea sublimã a textului lui Exupéry, revelatã în acest spectacol printr-o mânã de pianist. Micul Prinț nu mai este conștiința care ne vorbește, ci cea care ne susurã pe teme muzicale și astfel se insinueazã mai discret, dar poate mai adânc în conștiințã.
Precum in text, și în spectacol fiecare se identificã mai bine cu un moment sau altul, dar rar am vãzut spectatori ieșiți de la acest spectacol neatinși, vârsta neavând nici o importanțã în aceastã afirmaþie. Nici mãcar cei care se feresc de „musicaluri” nu au un argument sã nu-și facã timp pentru o vizionare, pentru cã acesta nu e un musical. Muzica este un vehicul, dar nu e singurul. Coregrafie continuã, actorie, animație, proiecție, scenografie, comic. Sunt toate acolo pentru a întreține și augmenta continuu spectaculozitatea. Un deliciu pentru copii, un desert pentru adulți. Vor fi bineînțeles întotdeauna oameni cu preocupãri serioase care le capteazã întreaga atenție și întregul timp, dar haideți sã nu fim dintre ei.
Antoine de Saint-Exupéry a fost un renumit pilot și, în 1935, a picat cu avionul în deșert, undeva în Libia, împreunã cu mecanicul-navigator André Prévot, într-o încercare de a surclasa recordul de vitezã Paris-Saigon. Fãrã resurse, supraviețuitorii picajului au cãzut pradã deshidratãrii. Ar fi urmat inevitabil moartea dacã nu ar fi fost gãsiți în a patra zi de cãtre un beduin, care, aplicându-le un tratament tradițional împotriva deshidratãrii, i-a smuls morții. În 1943 însã Saint-Exupéry și avionul sãu dispar într-o misiune de recunoaștere deasupra Mediteranei, în operațiunile
aeriene antifasciste ale Free French Air Force. Pornind de la aceste detalii biografice am interiorizat spectacolul ca pe o superbã metaforã a trecerii. Imagini plastice și frânturi de muzicã, evocãri din mintea unui muribund împãcat. Retrospecție dojenitoare, dar înțelegãtoare, la viața adultului dintotdeauna, ca umbra unui regret planând asupra timpului pierdut inutil în probleme de om serios. Trenuri luate nici încotro, contabilitãți inutile, flori lãsate pradã oilor,
renunþãri ușoare, vanitãți fruste. Costumele gri ale actorilor, uniforme între civil și militar, mi-au plãcut nespus. Îi uniformizeazã, transformându-i din oameni în idei. Sunt neutre precum gândurile și, precum acestea, se amestecã și danseazã continuu, punând doar accentele necesare de la moment la moment.
Finalul mã emoționeazã nespus de fiecare datã. Pilotul și copilul, împreunã în fața necunoscutului. Saint-Exupéry a avut în mod sigur aceste revelații (sau, pentru cei serioși, halucinaþii) la hotarul dintre viațã și moarte, în deșert, în 1935. Pare cã cineva acolo sus a decis sã îi acorde un mic rãgaz suplimentar sã trãiascã cu ele, deoarece de murit avea sã moarã predestinat, exact la fel, prãbușindu-se cu avionul într-un deșert ud de data aceasta. În acest rãgaz a scris cea mai mare parte a operei sale, incluzând Micul Prinț.
Mergeți continuu la teatru, mergeți continuu la film, citiți, cãlãtoriți, faceți cât mai mult din ce vã împlinește. Cine știe,
din lenea unei seri obosite dupã muncã puteți renunța la experiența care vã poate schimba viața.Și un Micul Prinț nu se va naște astfel. Nu ar fi pãcat?
Dinel Dumitru Teodorescu
