21 MAI 2018
DE D. BEALE,
În bogata şi valoroasa serie de manifestări dedicate Zilelor Teatrului Matei Vişniec s-a petrecut joi, 17 mai, vernisajul a două expoziţii, „Cuvinte întrupate”, de Luana Popa şi „Parisul lui Matei”, de Relu Tabără.
Împletite fericit, completându-se în ţinută şi calitate artistică, cele două manifestări ale creaţiei au adus în faţa publicului esenţa, transpusă în instalaţii, a unora dintre textele lui Matei Vişniec şi pe omul Matei Vişniec, surprins în momente de răgaz parizian, în fotografii alb-negru.
La ora vernisajului, „acvariul” teatrului sucevean a fost arhiplin. În prezenţa celui căruia i-au fost dedicate lucrările, Carmen Veronica Steiciuc, directorul Teatrului „Matei Vişniec”, a făcut cunoştinţă publicului cu cei doi prieteni creatori care au fost alături de festivalul sucevean încă de la începuturi.
Luana Popa şi Relu Tabără sunt doi artişti care nu doar preţuiesc dramaturgul şi poetul, de asemenea opera sa, ci dau senzaţia că i-au fost ani buni prin preajmă, au râs cu el, s-au mirat împreună cu el, au purtat discuţii nesfârşite, i-au stat aproape şi au prins câte ceva din bogăţia sufletului, profunda inteligenţă şi harul lui Matei. Pentru că, da, selectului Matei Vişniec, rădăuţean „de-al nostru”, ale cărui piese sunt traduse în 20 de limbi şi jucate în peste 50 de ţări, cel considerat a fi cel mai important dramaturg contemporan, îi poţi spune pe nume, simplu, fără ca asta să ştirbească ceva din admiraţia şi respectul ce izvorăsc instantaneu atunci când începi să-i cunoşti opera sau doar îl auzi vorbind, orator desăvârşit care are în spate munţi de cultură, munţi de informaţie, munţi de gândire adâncă.
„Îmi doresc ca lucrările mele să instige la căutare”
Luana Popa a avut îndrăzneala să iasă în faţa publicului cu mai multe instalaţii, un gen de exprimare artistică relativ nou pentru români şi aproape necunoscut sucevenilor, inspirate din piesele „Cabaretul cuvintelor”, „Omul pubelă”, „Femeia ca un câmp de luptă” şi „Buzunarul cu pâine”. Folosind hârtie, pânză, ghips şi sârmă, artista suceveană, colega noastră, a compus în instalaţii senzaţiile intense şi urmele profunde pe care textele lui Matei Vişniec le-a lăsat în mintea şi sufletul său. Pe ici pe colo, ademeneală pentru privitori, artista a „plantat” citate din scrierile lui Vişniec, un apropo elegant, dar care nu făcea altceva decât să transmită un îndemn cât se poate de clar: „Citiţi!”.
Dragălaşă şi impresionantă, în acelaşi timp, dat fiind vârsta realizatoarei, a fost prezentată în expoziţie şi instalaţia Lunei, nepoata de doar 10 ani a Luanei Popa, inspirată de piesa lui Matei Vişniec „Omul de zăpadă care a vrut să întâlnească soarele”, în urma căreia copila şi-a găsit inspiraţia.
Admirate şi de tineri, încă prea puţin învăţaţi cu înţelesurile vieţii şi ale dramaturgiei lui Matei Vişniec, lucrările Luanei Popa au impresionat, au fost dezbătute pe loc în fel şi chip şi au primit interpretări personale sau au fost localizate corect ca reprezentare a piesei sugerate de artistă.
Din propriile mărturisiri, ideea expoziţiei i-a venit în urmă cu un an de zile, instalaţiile create având ca reper lucrări ale lui Matei Vişniec deja cunoscute, recitite apoi, aprofundate, compoziţiile prinzând formă în ultimele două luni.
„Lucrările mele pot fi interpretate de fiecare după imaginaţia sa, dar pot fi pe deplin înţelese doar de cel care cunoaşte piesele, textele lui Matei Vişniec. Instalaţiile expuse astăzi pot să placă sau nu, dar cel mai mult îmi doresc să instige la căutare. Nu neapărat în interiorul acestei expoziţii, ci mai mult dincolo de ea, în creaţia celui care le-a inspirat. Dacă se caută un răspuns, acolo este (acest răspuns – n.n.) şi sper din tot sufletul ca cei interesaţi să-l găsească” a declarat Luana Popa la vernisaj.
„Când ne uităm la o fotografie, practic ne uităm într-o oglindă”
Relu Tabără este cameraman la TV Iaşi, dar mult mai mult de atât. Împreună cu colega sa, Andreea Ştiliuc, a realizat, în 2015, filmul documentar „Matei Vişniec, rege la Avignon”, apoi „Parisul lui Matei”, din care s-au inspirat şi fotografiile expoziţiei cu acelaşi nume.
În ele apare Matei Vişniec în diferite ipostaze, dar toate în momente liniştite, relaxante, meditative. Sunt în acelaşi timp şi un periplu prin Paris, dar nu Parisul excursionistului, ci cel al localnicului care citeşte ziarul în metrou în drum spre casă, meditează rezemat de un copac la marginea unui cimitir, admiră arhitectura unei clădiri, cade pe gânduri în liniştea casei lui, surâde când un om frumos trece pe lângă el etc.
„Cu ocazia filmului documentar realizat împreună cu Andreea, am scos şi aceste imagini în alb-negru, considerând că această manieră este mai relevantă pentru ceea ce am vrut să transmit. Îi mulţumesc lui Matei că a acceptat şi aparatul de fotografiat pe lângă camera de filmat şi m-a impresionat foarte tare reacţia lui când văzând fotografiile a comentat «Amintiri, amintiri, amintiri». Expoziţia va rămâne aici, la Suceava, şi sper să veniţi s-o vizitaţi. Când ne uităm la o fotografie, practic ne uităm într-o oglindă şi pe măsură ce trece timpul ea capătă valoare” a spus Relu Tabără.
„Un artist are întotdeauna ceva ce nici el însuşi nu ştie să explice”
În cuvântul său, Matei Vişniec şi-a arătat aprecierea pentru lucrările celor doi artişti cărora le-a fost sursă de inspiraţie, şi, modest, fin, prietenos, a solidarizat cu ei în actul de creaţie.
„Vă mulţumesc pentru că deja mă copleşiţi cu prezenţa dumneavoastră. Vă mulţumesc că scormoniţi în textele mele şi daţi motivaţii pentru alte creaţii artistice. Este grozav cum ne stimulăm unii pe alţii” – s-a adresat dramaturgul celor prezenţi, apoi direct lui Relu şi Luanei, aceasta din urmă fiind şi realizator de fotografii artistice. „Vreau să vă povestesc amândurora câteva lucruri, pentru că amândoi faceţi şi fotografii care sunt, dincolo de captarea unui moment memorial, dincolo de captarea unei amintiri ocazionale. Fotografiile pot fi şi artistice, dacă întâmplarea îşi bagă coada. Un artist are întotdeauna ceva ce nici el însuşi nu ştie să explice. Ochiul artistului fotograf fotografiază altfel” a spus Matei Vişniec.
Didact, din dorinţa ca privitorii să aprecieze în cunoştinţă de cauză calitatea imaginilor din expoziţie, dramaturgul care a dat numele teatrului sucevean a ţinut, cu „degetul” pe câteva din imaginile din expoziţie, un scurt curs despre misterul fotografiei artistice.
„Dintre milioane de fotografii care se fac astăzi, un artist face diferenţa între cotidian şi conştiinţa artistică. Pentru mine, artiştii fotografi sunt nişte mistere” a încheiat maestrul, după care, răbdător în faţa avalanşei de solicitări, a dat autografe, apoi s-a grăbit către altă reprezentaţie, altă manifestare dedicată de suceveni lui, teatrului, culturii, la cea de a doua ediţie a Festivalului Zilele Teatrului Matei Vişniec.