Stiri

Matei Vișniec - Jupân de salon

Matei Vișniec - Jupân de salon

http://www.jupanu.ro/matei-visniec-4_12972

22 Mai 2018    |  | jupan de salon

În primul rînd, Matei Vişniec a girat cu numele său de dramaturg cu recunoaştere internaţională teatrul sucevean.  Cu numele domnului Vişniec trecut în actele de identitate, teatrul de la Suceava poate circula oriunde. Numele de Vişniec reprezintă o garanţie a calităţii şi de aceea teatrul sucevean a crescut (în ochii altora) în doi ani cît au crescut alte teatre în şapte. Dacă teatrul de la Suceava nu s-ar fi chemat Matei Vişniec, atunci, logic, nu ar fi existat Zilele Teatrului „Matei Vişniec”, iar spectatorii nu s-ar fi bucurat de o săptămînă de spectacole. Asta, fiindcă teatrele nu s-ar fi înghesuit să joace la Suceava. Matei Vişniec, dramaturgul născut la Rădăuţi şi cu domiciliul la Paris, va duce teatrul în Franţa. E bine, fiindcă sportul şi cultura reprezintă cei mai eficienţi ambasadori ai unei localităţi. Cum cu echipa de fotbal Foresta nu poţi să ieşi nici măcar pînă la Afumaţi, trebuie să ne mulţumim doar cu teatrul pe post de ambasador. Poate că dacă teatrul nu ar fi purtat numele dramaturgului rădăuţeano-parizian, regizorii şi actorii din alte părţi nu ar fi acceptat cu atîta uşurinţă să colaboreze cu echipa de la Suceava. Aşadar, medaliile, insignele şi diplomele primite de Matei Vişniec de la prefectul Mirela Adomnicăi, de la preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, şi de la primarul Ion Lungu sînt cît se poate de meritate. Felicitări lui Matei Vişniec pentru tot ce a făcut şi face pentru teatrul de la Suceava. Şi fiindcă tot am adus vorba şi de fotbal, poate n-ar fi rău ca numele echipei care e cu un picior în liga a III-a să fie schimbat din Foresta în Dorin Goian. Ei, nici chiar aşa, dar poate ne-am făcut înţeleşi pe undeva.     

Fiți sociabili!


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava