„Münchausen” - de Luana Popa

https://luanapopa.wordpress.com

Întâlnirea cu Mîndru Cătălin Ştefan şi cu baronul Münchausen este una cu totul şi cu totul specială. Un nou spectacol care se joacă cu publicul pe scenă, un nou tip de intimitate care se înfiripă între public şi actor. Încă de la primii paşi pe scenă, spectatorul este întâmpinat de actor şi personaj. Te primeşte în spaţiul/lumea lui şi te invită la dialog, creând astfel o atmosferă intimă şi o relaţie personală cu ceea ce urmează să descoperi şi la care eşti invitat să participi nu doar ca spectator observator, dar şi ca partener de dialog, implicat activ la nivel raţional şi emoţional. O dată intrat în „casa” baronului observi spaţiul de joc, o masă, diferite obiecte, un sistem de sunet, camere video, într-un capăt trei plasme şi personalul tehnic în celălalt. În prelungirea spaţiului de joc – o rampă.

Musafir binevenit în spaţiul fizic şi apoi în lumea şi povestea de viaţă a baronului, spectatorul porneşte într-o aventură în care fantasmele se împletesc cu amintiri şi mărturisiri tulburătoare care provoacă o proprie introspecţie şi analiză. Nu doar a personajului şi a ceea ce ne propune prin călătoria sa personală dar şi a noastră, a privitorilor.

Prin joaca copilului singuratic şi „nevăzut”, Mîndru Cătălin Ştefan construieşte un univers de sunete şi trăiri pe care mai apoi le va folosi în diverse combinaţii pentru a întregi universul emoţional care ni se prezintă. Totul se întâmplă sub ochii noştri: şi compoziţiile sonore şi grafica proiectată pe covorul alb şi elementele video pe care le vedem pe cele trei televizoare.

Spectacolul e un carusel care te poartă în timp real prin trăirile copilărilei, prin dureri universale şi personale, fantezii şi născociri prin care ţi-ai dat sens existenţei sau care te-au prins în mreje şi cărora le-ai devenit prizonier. Întrebările care se nasc în tine şi întrebările care-ţi sunt adresate direct nu sunt retorice, îşi cer răspunsuri, răspunsuri pe care să le formulezi atunci pe loc şi răspunsuri care se cer formulate mai târziu după ce tirada baronului i-a sfârşit.

„Münchausen” e un spectacol pe care îl urmăreşti cu curiozitatea de nestăvilit a unui copil dublată de nostalgia şi chiar tristeţea adultului care ajunge să pătrundă sensurile ascunse până şi în cele mai inocente şi copilăreşti gesturi, umbre, detalii.

Un text complex care dă personajului o dimensiune profund umană, o montare şi interpretare de o sinceritate şi profunzime care conduce la reflexie în mod natural şi fără a simţi vreo constrângere.

Parcursul personajului este unul firesc şi la fel de firesc se împletesc în discursul său momentele de mărturisire zguduitoare cu cele imaginate fantasmagoric. Aceste aventuri fantastice devin cumva la fel de credibile prin cheia pe care spectacolul o oferă prin scena copilăriei, copilăria fiind universul în care totul este posibil, unde fiecare emoţie capătă dimensiuni pantagruelice şi care lasă urme adânci în devenirea personală. Iar depăşirea momentelor critice şi însăşi supravieţuirea personajului este legată de ieşirea cu bine din aceste aventuri în care realitatea se împleteşte cu fantasticul, o realitate uneori mai înfricoşătoare decât orice plăsmuire a imaginaţiei.

Regizorul Ovidiu Caiţa, actorul Cătălin Ştefan Mîndru şi echipa artistico-tehnică formată din Sebastian Raţiu, Mihai Nistor şi Nelu Zlei au construit un univers în care totul este posibil şi totul este credibil. Modul în care este construit spectacolul, în direct, sub ochii noştrii, îi amplifică spectaculozitatea, magia şi misterul.

Faptul că echipa tehnnică este prezentă în spaţiul spectacolului, că spectatorul îi poate vedea lucrând şi contribuind în timp real la construcţia spectacolului adaugă o nouă dimensiune acestuia. Sunt şi nu sunt acolo, sunt şi nu sunt personaje reale, sunt şi nu sunt personaje fictive. Ne putem imagina că sunt parte din plăsmuirile copilului care-şi inventează prieteni, care-şi inventează jucării, care are nevoie de audienţă pentru toate jocurile pe care le născoceşte. Ei sunt şi parteneri de joc şi public, creează împreună universul care fascinează şi totodată fac parte din el.

Prezenţa lor în capătul spaţiului de joc amplifică senzaţia de singurătate a personajului. Ei sunt acolo, dar la distanţă, iar interacţiunea cu ei e limitată la o singură replică; în schimb ei controlează şi definesc atmosfera prin elemente vizuale de grafică şi video design. Şi astfel devin un simbol al destinului care desenează liniile între care personajul are să-şi joace viaţa.

Atmosfera de singurătate, izolare, înstrăinare a personajului este semnalată şi prin scenografia rece, dominată de echipamente tehnice (3 televizoare mari, camere video, sistem de înregistrare/redare sunet, microfoane, telefoane etc). Spectacolul foloseşte tehnologia la mai multe niveluri. Tehnologia face parte din scenografie, conturând un anumit context, un statut social şi emoţional. Tehnologia ca mijloc de comunicare – baronul filmează şi se filmează, interacţionează cu spectatorii prin intermediul acestor instrumente, înregistrează şi redă sunete, voci, emoţii. Tehnologia ca mijloc de compensare pentru lipsa relaţiilor interumane şi în acelaşi timp ca spaţiu în care se izolează/protejează de ceilalţi.

Covorul alb de scenă care se continuă cu o rampă ce devine perete în capătul opus televizoarelor este un loc de refugiu, un loc în care plăsmuirile imaginaţiei prind viaţă prin grafica lui Sebastian Raţiu. Albul se colorează, golul se împlineşte prin culoare, pulsează în ritmul amintirilor, al trăirilor, al mărturisirilor, ca într-un vis, pentru ca apoi să lase din nou loc golului în care din când în când se refugiază personajul.

„Münchausen” este un spectacol complex în care personajul alternează într-un echilibru perfect jocul şi inocenţa cu drama şi mărturisirea, alunecă fin în fantezie pentru a reveni delicat într-o realitate dură. Îşi analizează cu luciditate şi amuzament parcursul, acceptându-l în final cu gândul că astfel i se va asigura supravieţuirea peste timp.

„Poate că nu povestea contează, ci ce ascunde ea”.

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava – „Münchausen”, de Alexa Băcanu. Regie: Ovidiu Caița. Scenografie și grafică live: Sebastian Rațiu. Video design: Mihai Nistor. Sound design: Nelu Zlei. Distribuţia: Mîndru Cătălin Ştefan.