23 MAI 2018
DE CRAI NOU,
În perioada 12–20 mai a.c., Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Primăria Municipiului Suceava şi Consiliul Local Suceava au organizat Zilele Teatrului Matei Vişniec, ediţia 2018, festival ce a oferit publicului sucevean spectacole de toate genurile şi pentru toate categoriile de spectatori.
„Zilele Teatrului Matei Vişniec, ediţia 2018, s-au încheiat. Cu un bilanţ predictibil, Teatrul Municipal «Matei Vişniec» Suceava anunţă astfel încă un succes, atât în privinţa actului artistic, cât şi a numărului de spectatori care au ales, vreme de 9 zile, să se bucure de teatru. Ne-au fost alături mii de suceveni şi s-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că pofta vine mâncând. Interesul publicului este în considerabilă creştere şi vă asigurăm că satisfacerea nevoii de teatru este misiunea asumată a Teatrului Municipal «Matei Vişniec» Suceava” a anunţat, într-un comunicat de presă, directorul general adjunct al TMMVS, Alina Mihăescu.
Organizată în perioada 12–20 mai şi dedicată Centenarului Marii Uniri, ediţia din acest an a festivalului a celebrat unirea prin teatru, avându-l ca invitat special pe dramaturgul Matei Vişniec.
„În acest an 2018, plin de semnificaţii istorice pentru români, teatrul devine un simbol al unirii. Este menirea teatrului să creeze punţi şi pasarele acolo unde accidentele istoriei ridică ziduri sau trasează frontiere. Prin vocaţia sa umanistă şi universalistă, teatrul întreţine comunicarea dintre oameni, culturi şi comunităţi chiar şi atunci când acestea sunt divizate sau manipulate de diverse doctrine toxice. Teatrul, prin stimularea spiritului critic şi al reflecţiei despre om este un spaţiu de libertate în care poate renaşte ideea de fraternitate şi se pot regăsi familii dezbinate…” a spus Matei Vişniec, în contextul festivalului din acest an.
Alina Mihăescu a mai arătat că Zilele Teatrului Matei Vişniec, ediţia 2018, s-au desfăşurat la Suceava şi Rădăuţi, cu participarea a 17 trupe de teatru de stat şi independente, din România şi Republica Moldova.
„Maratonul de teatru a inclus 24 de spectacole în 56 de reprezentaţii, cu peste 150 de actori participanţi, pe trei scene mari (Teatrul Municipal Matei Vişniec Suceava, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava şi Auditorium Joseph Schmidt, USV), plus alte spaţii neconvenţionale precum Uzina de Apă, esplanada Casei de Cultură, autobuzul, automobilul sau Iulius Mall. Festivalul a adus în atenţia publicului două premiere: «Proştii sub clar de lună» de Teodor Mazilu, regia Anca Bradu, producţie a Teatrului Municipal «Matei Vişniec» Suceava şi «Cosmic», spectacol de poezie al Teatrului studenţesc Fabulinus, în regia lui Cosmin Panaite, pe texte ale membrilor Alecart (Colegiul Naţional Petru Rareş)” a spus Alina Mihăescu.
La festival au participat: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, Teatrul de Comedie Bucureşti, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Chişinău, Teatrul Naţional „Eugene Ionesco” Chişinău, Teatrul Naţional „Satiricus I.L. Caragiale” Chişinău, Teatrul Republican „Luceafărul” Chişinău, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani, Teatrul „Aureliu Manea” Turda, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi, Teatrul „Jean Bart” Tulcea, Teatrul Profesioniştilor Independenţi, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrul studenţesc Fabulinus (Universitatea Ştefan cel Mare Suceava) şi Crina Zvobodă.
Totodată, nu au trecut neobservate nume precum: Florina Cercel – actriţă TNB, Teodora Mareş – actriţă TNB, Ion Caramitru – regizor şi actor, Gheorghe Visu – actor Teatrul de Comedie, Ada Milea – regizor, Anca Bradu – regizor, Alina Herescu – scenograf sau Maria Miu – scenograf etc.
Programul Zilelor Teatrului Matei Vişniec a inclus conferinţe, lansări de carte, vernisaje, precum şi festivitatea de premiere a celei de-a V-a ediţii a Concursului naţional de dramaturgie „Matei Vişniec”. Anul acesta premiul i-a fost conferit Ioanei Mădălina Stoian, de la Colegiul Naţional din Iaşi, care a primit din partea Clubului Rotary Suceava – Bucovina 1.500 de lei. Textul său va fi publicat în revista „Bucovina literară”.
„Zilele Teatrului Matei Vişniec, ediţia 2018, a oferit publicului sucevean cu generozitate spectacole de toate genurile şi pentru toate categoriile de spectatori. Municipalitatea a ales să facă astfel un cadou comunităţii, intrarea la spectacole fiind liberă. Toate aceste eforturi au fost răsplătite cu prezenţa a peste 8.000 de spectatori” a mai arătat directorul general adjunct al TMMVS, Alina Mihăescu. (M.T.)