profesor Daniela Ceredeev - despre spectacolul LIVADA

Câteva „gânduri de luat acasă”, gânduri de spectator profan la „Livada”, un spectacol sinonim cu o livadă de vișini în floare, a cărui premieră a deschis Festivalul Internațional Zilele Teatrului „Matei Vișniec”, la Suceava. O adaptare după „Livada de vișini”, semnată de prozatorul, medicul și dramaturgul rus A.P. Cehov (1860 – 1904), în regia Slava Sambriș.

Ranevskaia Liubov Andreevna se întoarce în Rusia, în locul copilăriei sale, după o lungă ședere la Paris, care-ar fi trebuit să tămăduiască rana provocată de pierderea micului și dragului ei Grișa. Are repetate și nestăvilite momente de contemplare a livezii de vișini, locul care se însemnase în inima ei, cu ani în urmă, cu liniștea, frumusețea, pacea, siguranța, fericirea.

Livada de vișini! Tabloul idilic al copilăriei și al tinereții, metaforă a tinereții și alegorie a morții. De-aceea, poate, o și regăsește eroina noastră primăvara. Troienele de floare ce acoperă livezile în primăvară, livezile toate și nu numai „livada de vișini”, înseamnă deodată frumusețe, neprihănire, inocență, copilărie, farmec, visare, tinerețe. Dar caierul imens și parfumat discret de floare se deșiră atât de cu neputință de oprit de repede!

Iar visele, ca și florile vișinilor din livezile copilăriei, nu pot, că-i peste putință, să dea toate-toate rod. „O, copilăria mea, curățenia mea...! În odaia asta dormeam, de aici priveam livada... Fericirea se trezea odată cu mine în fiecare dimineață.”

Și, pe cât de firesc, pe atât de greu de împăcat un alt gând: fiecare dintre noi poartă cu sine prin lume o doar a lui „livadă de vișini”, o doar a sa „livadă”. Pe care ceilalți poate că nici n-o văd, și nici n-o știu și nici nu pot să o-nțeleagă. Ceea ce-i tot pentru mine, pentru ceilalți poate însemna nimic.

Toposul livezii legitimează trecerea prin timp și prin lume a personajelor. Spre final, memoria sufletului parcă și poate vedea crengile copacilor văduviți, rând pe rând, uneori de floare, alteori de rod, ca și cum ele însele își amintesc de trecut. Și câte reversibile nostalgii!

Apoi, o subtilă retorică a zădărnicirii a tot ce-i trudă lacomă pentru belșug pământesc! Remarcă Trofimov: „Cu energia pe care ați risipit-o, umblând după bani, de-a lungul vieții, ați fi putut răsturna pământul.”.

„Livada”! O dramă ce lasă în suflet urme adânci de înțeles. O lume, dintre nenumărate „lumi” de pe-„aici”, ce părea imuabilă se destramă. Poate că, în inima aceea ascunsă a lucrurilor, nu există învinși și învingători, pentru că fiecare pierde câte ceva. Și-aceasta e, de altfel, semnătura metafizicii constante la Cehov.

Și, în aceeași măsură, făgăduință de lume minunată și nouă. Despărțindu-se definitiv de „livada” ei, Ania îi spune mamei sale: „Noi, mamă, împreună vom citi cărţi... Nu-i aşa? vom citi în nopţile de toamnă, vom citi multe cărţi şi în faţa noastră se va deschide o lume nouă, minunată.".

Cărțile, cultura, rugăciunea... tot atâtea „livezi”, cu noi frumuseți, ale sufletului.

(*Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc, Teatrul Municipal „Matei Vișniec" Suceava!)