Refresh pentru memorie - de Carmen Mihalache. Revista ATENEU

  Galerie foto

Zilele Teatrului „Matei Vișniec“ Suceava

Refresh pentru memorie

Au fost zile dintre acelea pe care nu ai cum sã le uiți, pline de lucruri interesante și fru- moase, de evenimente notabile, la teatrul suce- vean, spre sfârșitul lunii mai. Încã o ediție, cea de-a șasea (20-29 mai), s-a adãugat la Zilele Teatrului „Matei Vișniec“ și a fost una cu totul remarcabilã, bucurându-i pe toți iubitorii de arte, pentru cã au fost spectacole pentru toate categoriile de vârstã, copiilor fiindu-le acordatã o atenþie specialã, concerte, expoziții de pic- turã, de fotografie, lansãri de carte. A fost și un prilej de dialog cu publicul, prezent în numãr mare la conferinþele și dezbaterile din cadrul Festivalului, la întâlnirile cu oamenii de teatru, cu scriitorii. „A pleca, a reveni“, prima dez-

batere, cu referire la dilemele diasporei românești, moderatã de Mihaela Crãciun, de la TVR Internațional, a fost urmatã de conferința ținutã de Matei Vișniec, cu titlul

„Reîmprospãtarea memoriei“, tema, de altfel, genericul întregii manifestãri festivaliere. Alte conferințe au fost susținute de criticii de teatru Oltița Cîntec și Cãlin Ciobotari. O dupã-amiazã reușitã, din perspectiva comunicãrii, a discuți- ilor iscate, a fost cea petrecutã în preajma a douã cãrți recent apãrute și a autorilor acesto- ra: „Un secol de ceațã“, de Matei Vișniec și

„Nichita. Poetul ca și soldatul“, de Bogdan Crețu.

Zilele Teatrului „Matei Vișniec“ Suceava

Am rãmas doar trei zile la Suceava și nu am vãzut decât tot atâtea spectacole, dar voi aminti acum teatrele prezente la festival, unul cu caracter internaþional, pentru a mã opri apoi la premiera teatrului- gazdã: din Republica Moldova, de la Chișnãu, au venit Teatrul Satiricus „Ion Luca Caragiale“ și Teatrul Național „Mihai Eminescu“, iar din Cernãuți, Ucraina, Teatrul Muzical- Dramatic „Olga Kobileanska“. Spectacolul acestei trupe a fost urmat de o dezbatere cu Neda Nejdana (Ucraina), în dialog cu Matei Vișniec despre rezistența oamenilor de artã din țara vecinã, supusã acum invaziei rusești, și despre soli- daritatea cu artiștii. Din țarã, au rãspuns invitației Teatrul pen- tru Copii și Tineret „Luceafãrul“ Iași, Teatrul „Nottara“ București, Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache“ Botoșani. De asemenea, a participat Jeune Théâtre National (JTN) din Franța și Centrul de Teatru Educațional Replika București. Mai multe activitãți conexe au fost organizate de Universi- tatea „Ștefan cel Mare“, în parteneriat cu Alianța Francezã din Suceava.

Așadar, un festival bine gân- dit, în ansamblu și în detaliu, cu un program bogat și divers, complex, profesionist manageriat de o echipã entuziastã, condusã de directoarea teatru- lui sucevean, Angela Zarojanu foarte implicatã, infatigabilã, mereu cu fața luminatã de cel mai prietenos zâmbet.

Moartea ne-a lãsat orfani

Premiera cu care teatrul gazdã a deschis Festivalul a avut ca punct de pornire piesa lui Matei Vișniec „Recviem“, pe care tânãrul regizor Botond Nagy a citit-o în felul sãu foarte personal, creând un spectacol de o vizualitate pregnantã, intens, profund, rãscolitor, cu multe sensuri de adâncime, numit „Întoarcerea acasã“. Piesa, una excelentã, este o parabolã despre absurdul și tragicul condiției umane, despre descompunerea umanului,
ororile rãzboiului, despre misterul, fascinaþia morții. și imposibila întoarcere.
„Poate fi moartea un spectacol?
Nu îndrãznesc sã caut un rãspuns la aceastã întrebare, dar deseori am rãmas uluit în fața fascinației cu care oamenii contemplã moartea“, spune undeva dramaturgul. și spectatorii „Întoarcerii acasã“ trãiesc aceastã uluire, privind cum, dintr-un decor sepulcral, în tonuri de gri alburiu, un fel de cavou uriaș (scenografia, Andreea Sãndulescu), ies spectre în zdrențe, învãluite în abur de miasme. În atmosfera fantomaticã, fumegândã, otrãvitã,
din bolgii se cațãrã spre suprafațã Morții Patriei, pe care un General țanțoș, în uniformã cu decorații, vrea sã-i
încoloneze pentru o paradã. Fiindcã, în sfârșit, „s-a dat Iertarea, lumina, s-a dat pacea, odihna“, iar morții Patriei, toți în zdrențe, târându-se cu greu la început, pentru ca, mai apoi, dezmorțindu-se, sã încingã o horã (e foarte elaboratã mișcarea, coregrafia acestui spectacol, extrem de riguroasã și expresivã, datoratã lui George Pop) și sã se angajeze în diferite acțiuni. Dar cum sã intre în Capitalã, în ce ordine vor fi dispuși la defilare și unde-i
comisia de numãrare a morților? Nimic nu-i clar, iar disputa se încinge, diversele categorii de morți emițând pretenții, cerințe, care de care mai hilare: cei dispãruți vor și ei cadavre, decorații vor sã fie îmbarcați în camioane, împușcații în inimã vor sã fie în primul rând, fiindcã ei au rãmas „intacți, frumoși“. Gazații vor o comisie sanitarã, ca sã le închidã gurile, cei care mai cred în victorie vor neapãrat sã fie bãgați în fațã... Situațiile sunt grotești, de un umor macabru. Iar Generalul – care tot înfulecã dintr-un sac de pufuleți, pe care-l carã dupã el, solemnitatea lui topindu-se într-un derizoriu absolut – dã mereu ordine Intendentului, încercând sã stabileascã o ordine și amintindu-le necontenit morților cã sunt așteptați acasã de mamele lor. Într-o secvenþã din spectacol apare și un trio, din trupa „The Proletars“, care se mișcã în ritm de hip-hop, „artiștii“ nefiind alții decât Stalin, Lenin și Troțki
(care joacã, în textul lui Vișniec, cãrți), într-o altã imagine, șocantã, un soldat face sex cu un mormânt, Botond
Nagy (pe decupajul dramaturgic al lui Agnes Kali) construindu-și spectacolul în linii ferme, precise, cu incizii adânci, ca într-o gravurã pe metal, în acvaforte. Dar toatã reușita montãrii este una a întregii echipe - îi numesc pe Claudiu Urse, creatorul muzicii originale și a sound designului, pe Cristian Niculescu, light & video design. Cât despre actori, ei se achitã exemplar de sarcinile lor scenice, fie cã sunt integrați într-un grup sau sunt protagoniștii unor momente, memorabile fiind cele susținute de Delu Lucaci, în limbajul semnelor, și de Cristina Florea, cu glasul ei tulburãtor de talentatã cântãreațã. O compoziție impecabilã face, în Generalul, Cãtãlin-Ștefan Mândru, foarte buni, adecvați întru totul situațiilor jucate, sunt Diana Lazãr, Bogdan Amurãriței, Rãzvan Bãnuț, Clara Popadiuc, Horia Butnaru, Alexandru Marin.
Un altoi și-o rãdãcinã,/ Moartea n-are nicio vinã./ Doi arginți și patru bani,/ Moartea ne-a lãsat orfani, așa sunã
cântecelul folcloric îngânat de Morții Patriei, în spectacol ei având, în cutremurãtorul final, bãnuți puși pe ochi, potrivit unei strãvechi tradiții, unui rit de trecere pe tãrâmul umbrelor. și soldatul care, dintr-un plan de sus, tot arunca peste morți câte o lopatã de pãmânt, încã de la început, își întețește ritmul, pãmântul cu pietriș cãzând în scenã cu un zgomot ce dã fiori. Botond Nagy a imaginat un spectacol puternic, rotund, cu o muzicalitate interioarã, cu imagini care au o metafizicã a lor, o poezie asprã, rãvãșitoare, au mister, trupa suceveanã integrându-se perfect în viziunea sa regizoralã. O trupã care a crescut mult și frumos în cei șase ani de la înființarea Teatrului, fiind ambițioasã, extrem de disponibilã, flexibilã, deschisã oricãror noi propuneri valide artistic.
„Întoarcerea acasã“ este și mai mult, acum, când la granița țãrii noastre se aude zgomotul asurzitor al rãzboiului; e un avertisment, un memento dureros. Teribil de actual! Pentru cã oamenii uitã repede și istoria, catastrofele se
repetã. Iar oamenii nu știu sau nu vor sã se apere, nu au învãțat niciodatã nimic din istorie. Ãsta e supremul absurd.
Carmen MIHALACHE