Stiri
„Șapte minute după miezul nopții”, „Pădurea asumaților”, „Billy Șchiopul” - de Alina Epîngeac
Lecțiile de feminitate universală și masculinitate suverană garantate de influenceri online și aplicate la adăpostul refugiilor spirituale ascunse de priviri curioase sunt subiectul în jurul căruia e construit spectacolul „Pădurea asumaților” de Alexandra Felseghi, în regia lui Andrei Măjeri, la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava. Scenariul folosește clișee recognoscibile pentru oricine a ascultat podcasturi, vloguri sau streaminguri dedicate practicilor ezoteroci-spirituale ce promit transformarea oricui în cea mai bună variant a sa. Bazându-se pe ironie și personaje conturate destul de superficial în jurul unor trăsături dominante singulare, comicul derivă din absurdul interacțiunilor formale dintre maestru și adepți.
Fără a sonda mai departe de stratul epitelial oferit de pretext, spectacolul urmărește un parcurs liniar, cu puține surprize sau scene de vârf. Miza pare a fi doar expunerea acestor practici din ce în ce mai atrăgătoare pentru cei debusolați și grabnic doritori de rețete pentru auto-perfecționare. Experiența vizionării e lejeră și amuzantă, iar confruntarea cu personaje ficționale atât de asemănătoare cu cele din viața reală devine o întâlnire cu haz, ce pune în perspectivă realitatea imediată.
Actorii urmează unitar un stil de joc echilibrat între caricatură și autenticitate. Clara Popadiuc este cea care nuanțează cel mai atent delirul mistic mincinos al femeii-șaman care promite evoluție spirituală prin eliberarea divinului feminin. Răzvan Bănuț are lejeritatea improvizațiilor și știe cum să dozeze exact reacțiile și relațiile în scenă pentru a obține efectul comic dorit. Nu pare a rămâne prea mult loc pentru performanțe individuale în sceastă structură ce urmărește fidel discursuri și comportamente atât de prezente și suficient de absurde din viața reală.
Există o sumă de citate ironice și trimiteri la efecte scenice ce pot fi asociate cu o revizitare a temelor folosite abundent în ultimii ani pe multe scene din țară. Aceste inserturi par integrate asumat și inteligent în estetica spectacolului și devin Easter eggs de efect pentru cei care le recunosc. Comentariul artistic pe marginea vânzătorilor de iluzii contemporani rămâne la stadiul de oglindă ce devoalează micimea personajelor reale, fără a sonda mai profund tema propusă.
