• Acasă
  • Stiri
  • Spectacolul-lectură din cadrul proiectului IdentitAR Feminin - TV INTERMEDIA

Stiri

Spectacolul-lectură din cadrul proiectului IdentitAR Feminin - TV INTERMEDIA

Spectacolul-lectură din cadrul proiectului IdentitAR Feminin a adus în prim-plan fragmente dramatice interpretate cu intensitate de două dintre actrițele Teatrului Municipal Matei Vișniec. Aceste spectacole reprezintă o punte între texte dramatice și audiență, într-un cadru intim pentru reflectarea asupra temelor identității feminine. Fiecare lectură este o experiență unică, conectată la contextul specific al fiecărei locații în care ajunge proiectul. Publicul a participat în număr mare inclusiv la discuțiile despre identitate, istorie și societate.

Ada Maria Ichim- critic de artă și creator al textelor
“Proiectul Identitar Feminin pornește de la 10 texte scrise de 10 autoare. Mi-a pus problema identității în momentul în care am participat la o rezidență de scriere dramatică în Transnistria, unde eram invitat și dramaturgi de limba română și de limba rusă, adică, da, ei fiind, vorbind și română și rusă, și am avut acest șoc existențial, să zic, al unui trai cu două limbi, una impusă, una existentă, aici nu trebuie să vă vorbesc despre trecutul zbuciumat și lingvistic și identitar al zonei. Și din textele de la Râdnița am ales două, după care am explorat mai mult dramaturgia feminină din Moldova, urmați să apară un volum, volumul n-a apărut, dar s-a transformat într-un proiect cu 10 autoare, l-am extins și la autoare din România, Și fiecare text a beneficiat de o ilustrație, pentru că ideea era să transformăm textul literar și într-o expresie vizuală. Proiectul Identitar Feminin este o inițiativă multidisciplinară inovatoare care combină dramaturgia cu arta digitală și realitatea augmentată pentru o experiență imersivă. Proiectul explorează fațete diverse ale identității feminine prin povești de dragoste, mărturii istorice și introspecții personale.

Angela Zarojanu- manager Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava
“Teatrul nostru a avut șansa de a selecta din cele 10 texte spuse de autoare feminine și contemporane din România și Revolta Moldova un text care să fie foarte aproape de public, foarte sugestiv, un text contemporan care nu că îți oferă răspunsuri, ci te provoacă, îți pune întrebări.”


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava