Stiri
Subtilul joc al aparenței și esenței - Cioburi, de Tamara Constantinescu
Regizorul de origine olandeză și în același timp dramaturg de succes, Jeroen van den Berg, a trezit interesul mai multor creatori români, prin textul său Blowing (Aniversarea), text publicat la noi în volumul Dramaturgi olandezi de azi, apărut la Editura Fundația Culturală "Camil Petrescu", coordonat de Andreea Dumitru și Ioana Anghel, traducere Liliana Alexandrescu. Scrisă în anul 2003, piesa a cunoscut montări apreciate pe scenele românești, printre care cea de la Teatrul Național din Târgu Mureș, din stagiunea 2010-2011, în regia lui Vlad Massaci, și cea de la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani, în regia lui Erwin Șimșensohn, din anul 2015. Cea mai recentă premieră a Teatrului "Matei Vișniec" din Suceava, Cioburi, are ca fundament tocmai acest text, semnat de Jeroen van den Berg. Spectacolul reprezintă pentru tânăra regizoare Alexandra Bandac Marian prima montare pe scena unui teatru de stat. Absolventă a secției de Actorie a Facultății de Teatru a Universității Naționale de Arte "George Enescu" din Iași în anul 2012, a realizat câteva personaje pe scena Teatrului Național "Vasile Alecsandri" și la Ateneul Național din Iași, colaborând și cu teatre independente, pentru ca în anul 2024 să obțină Licența în Regie, la aceeași universitate. Asistent universitar, în prezent, la Universitatea Națională de Arte "George Enescu", Alexandra Bandac Marian cochetează și cu scrisul, primind Premiul pentru cea mai bună piesă la Concursul de dramaturgie contemporană "Corneliu-Dan Borcia", ediția a II-a, de la Piatra-Neamț, în anul 2019, cu textul Ghid de supraviețuire pentru tocilari. Pornind de la piesa lui Jeroen van den Berg, Alexandra Bandac Marian creează un spectacol modern, rafinat, în care substanța textului este descifrată în detalii fine, dimensionând universul debusolat al unei familii pe cale de a se destrăma. Titlul original Blowing are în limba engleză mai multe conotații, care trimit cu precădere spre o lume care explodează, care respiră cu greutate, care se golește printr-un suflu, regizoarea optând însă aici pentru titlul Cioburi, ce conține atât frângerea, fragmentarea, realitatea reprezentată în frânturi, în crâmpeie, și totodată încercarea de refacere a unei lumi dizarmonice din rămășițele întregului descompus.
Echipa de creatori, regizor, scenograf, video-designer, coregraf, au realizat o simbioză perfectă în ceea ce privește estetica spectacolului, criptând semne și simboluri, potențând metaforic, de cele mai multe ori, mesajul din text. Printr-o exprimare scenografică elegantă și subtilă, Sebastian Rațiu creează un spațiu de joc simplu, dar cu mare putere de reprezentare, precum o prelungire tainică a înțelesurilor din replici. Principalul element din scenă, ca și din orice familie, principalul element al unei aniversări, este masa. Sebastian Rațiu așază o masă mare, imaculată la început, gata pregătită pentru petrecerea aniversară, alături de albul desăvârșit, care domină prin scaune, podea, peretele-ecran din fundal, toate inducând ideea unui univers al echilibrului, al binelui, al onestității.
O familie înstărită, fericită, pregătită pentru aniversarea celor 45 de ani pe care îi împlinește Els Beumer, soție și mamă. Subtilul joc dintre aparență și esență se insinuează însă din primele momente, când masa va fi călcată în picioare de o siluetă feminină, iar de dedesubt apar doi copii, băiețelul și fetița, ca flash-uri ale unei fericiri dintr-un trecut nu prea îndepărtat. Drama unei familiei moderne, în care cei patru trăiesc în minciună și ipocrizie, cu relații de fațadă și trădări, cu mijloacele tehnologice, "de ultimă generație", folosite doar pentru a demonstra celor din jur "ce familie fericită suntem!", se dezvăluie gradat. Albul imaculat devine impur, spre final, prin resturile de mâncare violent aruncate, prin flori călcate în picioare, confetti și cioburile farfuriilor rămase neatinse la "petrecere", dar sparte ca descătușare, ulterior. Planurile prezent-trecut alternează, reliefând în opoziție, funcționalitatea și disfuncționalitatea acestui cămin, cu nuanțe de tragic-comic, cu derizoriul unei lumi absurde. Opt scaune în jurul mesei, pentru patru participanți, pot sugera ideea existenței dublului personajelor, cu reprezentarea imaginii lor din trecut și cea de azi, întrepătrunse în secvențele-amintiri. Fericiri trecute, reflectate într-un prezent răsturnat.
Metaforele criptate în elementele de decor, subordonate viziunii regizorale, se relevă și prin proiecțiile video incitante, concepute de Mihai Nistor. Fereastra prin care se zăresc copaci desfrunziți și vântul, pereții ale căror crăpături se adâncesc gradat, întunericul de afară și dintre ei, apa unei mări ce nu primenește, valuri roșii de sânge sau fum, chipuri supradimensionate, accentuează trăsăturile unei lumi pe dos. Coregraful argentinian Juan Cruz Luque, de asemenea fost student al Universității Naționale de Arte "George Enescu", a imaginat momente ilustrative ale stărilor personajelor, exteriorizate prin mișcări, sugerând duritatea sau vulnerabilitatea, culminând cu elementul esențial al scenei, masa, călcată în picioare de fiecare personaj, masa care se înclină într-un unghi de 45 de grade, transformată într-un posibil munte pe care cele două femei, soția și amanta, rezidă într-un Sisif feminin, ce urcă sau se prăbușește alunecând. Încercările de replay sau de evadare din acest univers închis, ale fiecărui personaj, eșuează, lupta cu muntele-viață va perpetua.
Cătălin Ștefan Mîndru (Leo Beumer), dimensionează inteligent, printr-o interpretare fertilă, personajul tatălui, capul familiei, cel care se împotmolește în instrucțiunile de folosință ale noilor tehnologii, dar pare în impas și în ceea ce privește "instrucțiunile de folosință" ale propriei familii. Cristina Florea (Els Beumer), energică, o interpretează cu alternări de ritm și tensiunea necesară în joc pe soția trădată, care pozează în femeia încă tânără și fericită, cu o familie perfectă, ipocrită cu sine însăși, cu încercări eșuate de a-și recalibra viața.
Delu Lucaci și Alexandru Marin (Esther și Jurgen Beumer), fiica și fiul cuplului în derivă, prin mișcări reprezentative, prin limpezime a interpretării și profunzimi ale rostirii, reușesc compoziții de vârstă credibile, doi tineri revoltați ce refuză prefăcătoria, dornici de a evada din locul în care "se face frig", locul în care "dacă nu te simți bine, te transformi, nu mai ești tu". Diana Lazăr (Thea), figurează cu sensibilitate și delicatețe pe femeia abuzată de soț, dar transformată în ideal de Leo, iar Bogdan Amurăriței (Eric), este expresiv și plastic în personajul ilustrat cu precădere prin mișcări scenice, cei doi reprezentând cuplul cu probleme, din planul secund. Copiii - Amalia Calinciuc și Adela Ioana Boca, Victor Apetrei și Petru Petrariu, în dublu rol, interpretează cu mult farmec pe cei doi frați, Esther și Jurgen Beumer, ce apar în secvențele-amintiri. [Cioburi] Este lăudabilă inițiativa d-nei Angela Zarojanu, directorul Teatrului "Matei Vișniec", de a introduce în repertoriu această montare, semnată de Alexandra Bandac Marian, oferind publicului un spectacol care îl va emoționa, răscoli și impresiona!
(Tamara Constantinescu, Subtilul joc al aparenței și esenței - Cioburi)
Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici
