Teatrul ”Matei Vișniec” Suceava derulează cu ocazia Zilei Culturii Naționale proiectul ”Spectacolul Cuvintelor. Îmbrățișarea poeziei cu teatrul” finanțat de Ministerul Culturii. Proiectul va debuta pe 15 ianuarie la orele 12.00 cu prezentarea acestuia după care vor avea loc lecturi din poeziile lui Matei Vișniec și prezentarea volumului ”Poezii de transformat visele în oglinzi” susținute de actori al teatrului sucevean. Invitat special va fi poetul și dramaturgul Matei Vișniec.
Prima zi a manifestărilor se va încheia cu discuții libere. Ziua de 16 ianuarie va debuta cu Conferința ”Amintiri literare. Poeții pe care i-am cunoscut” susținută de poetul dramaturg Matei Vișniec. Între orele 13.00-14.00 va avea loc un dialog cu tinerii liceeni despre creativitatea culturală și vizibilitatea culturii române în străinătate. Între orele 14.00-15.00 este programată prezentarea volumului de poezii pentru adulți ”Poemul care se citește pe sine” de Matei Vișniec după care până la ora 16.00 vor avea loc sesiuni de lecturi dedicate publicului larg: ”Buzunarul cu pâine”, Cabaretul cuvintelor” și ”Despre tandrețe” de Matei Vișniec cu actori ai TMMVS.
Pe 17 ianuarie între orele 10.00-17.00 este programat un concurs de recitare de poezii pentru copii și adolescenți iar după ora 17.00 are loc premierea câștigătorilor. Evenimentele vor avea loc în spațiul expozițional al Teatrului ”Matei Vișniec” Suceava. Evenimentul include participarea maestrului grafician Mihai Pânzaru-PIM cu realizarea de portrete grafice.