• Acasă
  • Stiri
  • „Tigrul din orașul nostru", prima producție a Teatrului „Matei Vișniec" Suceava va avea premiera la începutul lunii decembrie

Stiri

„Tigrul din orașul nostru", prima producție a Teatrului „Matei Vișniec" Suceava va avea premiera la începutul lunii decembrie

„Tigrul din orașul nostru", prima producție a Teatrului „Matei Vișniec" Suceava va avea premiera la începutul lunii decembrie

Tigrul din orașul nostru" de Gianina Cărbunariu este prima producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec" din Suceava. Avanpremiera spectacolului va avea loc joi, 8 decembrie, de la ora 19.00 iar premiera – vineri, 9 decembrie, de la aceeași oră, în prezența autoarei.

Cel mai nou teatru de stat din România – Teatrul Municipal „Matei Vișniec" din Suceava a ales să lucreze pentru prima sa producție cu artiști tineri, puternici și creativi, apreciați atât de către critica de specialitate dar și de către public: este vorba despre regizorul Bobi Pricop, și de scenograful Adrian Damian.

Cu pași mici dar calitativi, cu accent pe actul cultural de valoare, putem reuși în scurtă vreme să așezăm Suceava pe harta teatrului românesc și, de ce nu, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, să obținem un beneficiu de imagine la nivel internațional, declară Carmen Veronica Steiciuc, Directorul General al Teatrului Municipal "Matei Vișniec" din Suceava.

Echipa de creație a lucrat un text al Gianinei Cărbunariu, una dintre cele mai puternice voci din dramaturgia română contemporană. Textele Gianinei au fost montate nu doar în Romania, ci și în importante teatre din Europa, Royal Court Theatre din Londra sau Schaubühne din Berlin fiind doar două exemple.

Bobi Pricop este unul dintre cei mai apreciaţi regizori ai tinerei generaţii. A participat, cu spectacolele sale, la prestigioase festivaluri internaționale: Edinburgh Fringe (2015), Bienala de Dramaturgie „New plays from Europe" de la Wiesbaden, Germania (2014) unde a obținut și premiul publicului pentru spectacolul "Profu' de religie" de Mihaela Michailov, montat la Teatrul Național "Marin Sorescu", Craiova (2013), Avignon Le OFF, cu spectacolul "Amalia respire profondément" de Alina Nelega, montat la Théâtre Les Déchargeurs, Paris în 2013, Festivalul Demoludy Olsztyn Polonia, Skupi Festival Macedonia 2012 etc.

Pentru spectacolul „Pisica verde" de Elise Wilk, montat la Teatrul „Luceafărul" din Iași (2015), Bobi Pricop a fost nominalizat anul acesta la Premiul UNITER pentru Cea mai bună regie.

În 2016 a semnat regia a trei producții importante – „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții" de Mark Haddon, la Teatrul Național „I.L. Caragiale" din București, "Bull" de Mike Bartlett, la TeatrulClasic Ioan Slavici" Arad și „Kepler-438b" la Teatrul Odeon.

În ciuda vârstei fragede, scenograful Adrian Damian este deja un nume de referință în lumea teatrală: a câștigat anul acesta Premiului UNITER pentru Cea mai bună scenografie, pentru "Cântăreața cheală" de Eugène Ionesco, spectacol realizat la Teatrul Național din Iași, dar și Premiul Pentru Cea Mai Bună Scenografie oferit de către Asociația Criticilor de Teatru din Ungaria pentru scenografia spectacolului "Tihnă" după Attila Bartis, realizat de către regizorul Radu Afrim la Târgu-Mureș. În 2015, Adrian Damian a obținut premiul pentru scenografie din partea Uniunii Artiștilor Plastici.

Adrian Damian și Bobi Pricop se află la a treia colaborare, după "Rinocerii" de Eugène Ionesco, spectacol eclectic vizual montat de regizorul-cult Robert Wilson la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova și după "O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții" de Mark Haddon, la Teatrul Național "I.L. Caragiale" București.

"Povestea pe care o imaginează Gianina Cărbunariu este simplă dar are ceva din complexitatea miturilor moderne. Un animal, o "tigresă" evadează dintr-o grădină zoologică iar perliplul ei ca fiinţă liberă ne este povestit de tot felul de martori oculari, inclusiv de cîteva păsări şi de cîteva animale. Pornind de la această aventură sinonimă cu descoperirea libertăţii (care se termină prost întrucît trigresa este împuşcată până la urmă pe străzile oraşului de forţele de ordine) Gianina Cărbunariu realizează, cu har ludic şi cu elemente de fabulă filozofică, un fel de radiografie socială a unei întregi comunităţi", spuneMatei Vișniec despre "Tigrul din orașul nostru".

Distribuția spectacolului "Tigrul din orașul nostru" de Gianina Cărbunariu este formată din Cătălin Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc și Diana Lazăr. Video & animație: Andrei Cozlac & Alex Țilică. Muzică & sound design: Ana Teodora Popa. Light design: Cristian Șimon.

Tigrul din orașul nostru" va avea avanpremiera joi, 8 decembrie și premiera vineri, 9 decembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec" din Suceava – Strada Dragoș Vodă Nr. 1.

Biletele pentru reprezentațiile din 8 și 9 decembrie 2016 se pot rezerva la numărul de telefon 0759.048.677. Biletele se vor putea ridica de la casa de bilete a teatrului începând de luni, 5 decembrie 2016, în intervalul orar 10:00 – 18.00.

Pentru reprezentațiile din 8 și 9 decembrie, prețul unui bilet este de 25 lei.


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava