Stiri

Trenul vieții sau „Occident Express” RO de Cosmin ROMEGA

Data articol: 27 februarie 2024

https://www.monitorulsv.ro

Viața e ca un tren, cu multe vagoane, fiecare cu povestea sau poveștile lui, în care adesea ne regăsim ori îi „vedem” pe cei dragi nouă, defilând prin fața ochilor prin intermediul amintirilor.

Un astfel de tren, imaginar, alcătuit din povești de viață, ale unor oameni în care regăsim nu doar povestea a milioane de români, ba chiar a unui popor, într-un anumit punct al istoriei, a ajuns pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, pornind de la un text al maestrului Matei Vișniec, în regia unui fin cunoscător al fenomenului teatral - Alain Timár, regizor, scenograf și director al Théâtre des Halles din Avignon. Premiera versiunii în română a spectacolului a avut loc duminică seara, cu scena plină și cu multe runde de aplauze binemeritate.

Scena de început și cea de final sunt cele care dau titlul spectacolului. Deschid și închid povestea, ca într-un cerc a cărui perfecțiune continuă să ne uimească de mii de ani.

Într-o gară încremenită în timp, un bătrân colonel, orb, însoțit de nepoata sa, așteaptă trenul Orient Express, pe care l-a văzut în tinerețile sale și a rămas fermecat de frumusețea sa și de promisiunile unei vieți de vis pe care o trăiau cei de la bordul său. Un tren care venea din Occidentul capitalist și mergea spre Orient, prin Balcanii umbriți de uriașa cizmă comunistă.

„Și de ce nu-i spune Occident Express?”, se întreabă bătrânul, care a așteptat o viață să ajungă la el, în Est, trenul care întruchipa ce era mai frumos și mai bun din Vest.

Iar deși Orient Express-ul nu mai circulă de multă vreme prin gara respectivă, pentru el, pentru bucuria sa aproape copilărească, nepoata și șeful de stație, Vasile, (care, cu această ocazie trăiesc o idilică poveste de dragoste) fac ca imposibilul să devină posibil. Cu vorbe, sunete și mici elemente de recuzită, pentru veridicitate. Un teatru în teatru.

Trei actori, recuzită minimalistă – trei geamantane, cu câteva haine și obiecte în ele, scena, pe care se află și publicul - dar ce spectacol! Savuros, încântător și captivant, de la început la sfârșit!

Să faci ceva grandios, memorabil, în scurt timp și cu resurse minime – asta au reușit cei din echipa de producție a „Occident Express” RO, un spectacol care se poate juca oriunde, de la o mică gară, din Rădăuți, orașul natal al autorului textului, până în mari săli de spectacole din țările unde româna a devenit a doua, a treia sau a patra cea mai vorbită limbă....

Trei personaje, în șapte scene, înlănțuite ca vagoanele unui tren invizibil, dar mereu prezent...

Actorii Cătălin Mîndru (Colonelul), Clara Popadiuc (Zinuța) și Răzvan Bănuț (Vasile) fac un spectacol memorabil, în care, desprinși de rigorile clasice, interacționează cu publicul, sunt prezenți în mijlocul lui ca persoane reale, care reușesc să stârnească zâmbete, să-i destindă pe cei prezenți, cu stângăcii simulate, ironii și autoironii, pentru ca aproape imediat să reușească să te transpună din nou în poveste, să simți trăirile personajelor, chiar și când acestea sunt aparent lucruri fără suflet.

De exemplu... niște case. Dar case cu dialoguri și monologuri remarcabile, pline de sensibilitate, de adevăr dureros și de iubire... Case care își așteaptă stăpânii să vină să le locuiască, chiar și pentru scurt timp, în august, când majoritatea revin acolo de unde au plecat, unde au rude și prieteni care îi așteaptă...

„Casele noastre sunt goale, dar într-o zi poate le vom locui... chiar dacă pentru puțin timp. Cel puțin, le vom lăsa copiilor noștri care vorbesc româna cu accent italian, francez, englez, spaniol sau german... Am construit niște case foarte frumoase, cu ferestre mari, ieșire la drumul mare, cu baie și toaletă la interior! Casele noastre sunt foarte spațioase, cu etaj, conectate la internet... August este luna în care dormim și visăm în casele noastre din România...” - e povestea personajelor din Occident Express, dar și a milioane de alți români care au plecat din țară, să muncească peste hotare, pentru a trimite bani acasă, la familie, să își înceapă o casă, a lor, dar care stă goală în cea mai mare parte a anului.

Câteva situații trăite de mulți dintre cei care au luat drumul străinătății, în căutarea a ceva mai bun, a unei schimbări în bine, sunt prezentate în scenele construite mai puțin din decoruri care îți iau ochii, costume extravagante, cât cu magia cuvintelor, a imaginației fiecăruia dintre cei prezenți, cu mici sugestii vizuale și auditive din partea actorilor (din nou, jos pălăria pentru cum au jucat!) din frazele meșteșugite ale autorului, replicile pline de duh, dar și de umor, dar și de apropierea care se creează față de personaje. Fiind un spectacol cu publicul pe scenă, apropierea fizică duce și la una emoțională mai puternică, încât fiecare situație este trăită mai intens. Atât bucuria cât și durerea, neputința și micile satisfacții personale. Cum e cea a Colonelului, care a reușit să scape din Siberia și din închisorile unde a fost aruncat de comuniști, care a rămas orb în urma suferințelor îndurate, dar care și-a pus în cap să intre în Cartea Recordurilor cu o acțiune aparent nerușinată, dar justificabilă. Iar replica sa, preluată și de alții (de ce nu, și de întreaga sală), îți rămâne în minte.

Nu o spun, să nu stricăm surpriza celor care vor merge să vadă spectacolul. Merită, pe cuvânt!