Stiri
Un spectacol insuportabil… de actual - de Călin Ciobotari
Prezentat publicului în deschiderea Zilelor Teatrului „Matei Vișniec” Suceava, spectacolul Întoarcerea acasă al lui Botond Nagy readuce în atenție un text mai vechi publicat de Vișniec la începutul anilor 2000 sub titlul de Recviem și montat, în 2016, la TNB, de Alexandru Dabija. Departe de a fi o simplă reverență prilejuită de sărbătorirea unui teatru ce poartă numele dramaturgului, spectacolul lui Nagy face parte din rândul acelor produse teatrale ce te tulbură și te contrariază prin bogăția și plinătatea lor de sensuri. Fără să modifice textul sursă, regizorul reașază, sensibil și intens, câteva accente esențiale, alternând lectura comic-grotescă cu una gravă, copleșitoare prin undele de tragic pe care le provoacă. E de spus mai întâi despre piesa lui Matei Vișniec că, cel puțin din punctul meu de vedere, reprezintă unul dintre cele mai bine scrise texte din vasta sa operă dramaturgică și că, acum, când în imediata vecinătate a noastră se desfășoară un război în toată puterea cuvântului, textul e de o actualitate aproape greu de suportat.
Un general, încântătoare aluzie culturală către alții (de la Generalul armatei moarte la Generalul în labirintul său), își organizează trupele de soldați morți pentru întoarcerea în Patrie. Nimeni nu a câștigat, nimeni nu a pierdut în acest război anonim, sau, oricum, chestiunea aceasta devine irelevantă acum când, de dincolo de viață, soldații încă nu pot muri „de tot”: printre alte griji postume o au și pe aceea a locului pe care îl vor ocupa în convoiul funerar. Cei decorați vor primii, cei care au crezut în victorie vor să le fie apreciat optimismul mobilizator, cei dispăruți, exasperați de incertitudine, vor musai să fie pe lista morților, trădătorii se consideră superiori dezertorilor pentru că măcar au avut un crez, cei cărora exploziile le-au lăsat pentru vecie gurile deschise resimt un disconfort de natură estetică, la fel cum morții în erecție au o problemă de natură etică ș.a.m.d. Deși „s-a dat lumina”, deși s-a împărțit „Iertarea” supremă, morții încă nu pot face în mod decisiv, definitiv, pasul spre dincolo. Figuri precum cea a torționarului, „cel care dădea cu ură”, sau a celui cu creierul spălat ce nu mai știe de când și pentru cine luptă, ironice punctări ale diferențelor dintre cei ce mănâncă pământul patriei și cei ce își dau viața pentru ea, relativitatea decorației și a eroismului, plus multe alte detalii mustind de sensuri și subsensuri amplifică literar și teatral valoarea acestui mostre de dramaturgie contemporană românească de înalt nivel.
Nagy (împreună cu Kali Ágnes, dramaturgul-colaborator din proiect), citește nespus de profund piesa, și-o asumă și o împlinește în vizualități remarcabile, construind, cum spuneam, un foarte puternic aliaj de comic și tragic, nelipsit de inserturi ale unui erotism picurat la răstimpuri prin scene. O simplitate înaltă, solemnă și emoționantă, traversează de la un capăt la altul acest spectacol despre inutilitatea războiului și despre nesfârșita nostalgie a lui „acasă”. Regizorul impune actorilor un anumit tip de rostire, cu repetitivități, sacadări și tonalități ce procură stranietate, efect de mecanism în prag de dereglare, dar și ecou tragic. Deși punctat în linii generale, războiul are totuși suficiente note de recognoscibilitate; ne privește în mod direct: uneori se vorbește cu accent regional, alteori trimiterile la dictatorii ruși sunt explicite (Lenin, Stalin, Troțki, încântător livrați sub forma unui trio din interiorul căruia își rostesc bazaconiile în ritmuri de hip hop); vechi cântece de jale sau accesorii vestimentare bucovinene completează tabloul unui peisaj în care ne simțim periculos de… acasă. Într-o secvență aluzivă, sunt taxate inclusiv indeciziile proverbiale ale președintelui nostru actual, ironic integrat în politicile metafizice ale poveștii lui Vișniec.
Minuțios lucrată, atmosfera spectacolului aduce acea „stare de lucruri” caracteristică teritoriilor ambigue dintre a fi și a nu fi. Scenografia (Andreea Săndulescu) propune un spațiu-mormânt, o groapă peste care Vasile, aghiotantul generalului, aruncă de undeva de sus lopeți cu pământ. Violent, materia îi lovește pe actanți așezând simbolic, strat după strat, luturile eternității. Costumele personajelor evocă la fel de vag uniformele militare, păstrând inteligent registrul aluziv și provizoratul unor vestimentații indecise. Doar generalul (Cătălin Mândru, distribuție ideală pentru rol) poartă uniformă; sobru, grav, încărcat cu decorații, e contrazis mereu și condus spre derizoriu de sacul de pufuleți pe care îl poartă pretutindeni cu sine; infantil și solemn, el transportă nebunie și psihoză, false sentimente ale unei grandori istorice și rizibile; îl privim cu amuzament scrâșnit, râdem, dar o facem cu precauție. Generalul e dincolo de viață și de moarte, în unele momente identificându-se cu însăși istoria.
Minuțios organizată, mișcarea scenică impresionează prin diversitate: de la sugestiile frânt vitaliste ale unui dans a la Zorba, la drafturile de horă-cerc, de la rigorile unor teme de mișcare militară, la încremeniri sumbre ce evocă moartea, de la ritmuri lente, conținute, la izbucniri; nimic nu e lăsat la voia întâmplării, o uimitoare matematică a mișcării, intim condusă de sonorități la fel de diverse și la fel de bine omogenizate (Claudiu Urse), derulându-se necontenit sub ochii noștri. Impecabil sunt conduse și luminile (Cristian Gabriel Niculescu) ce dau costumelor neutre multe alte noi sensuri; de altfel, despre cromatica Întoarcerii acasă, cu țipetele de roșu ale câte unei năframe bucovinene, sau cu solaritățile unei plaje de la marginea veșniciei, s-ar putea scrie un studiu separat.
Nu lipsesc actele de curaj regizoral: un cadru violent, apt să tulbure liniștea „ținutului mănăstirilor”, ne arată o scenă sexuală între un soldat și un mormânt acoperit cu coroane de flori; într-o altă scenă, despre „curvele patriei”, un reflector trasează disconfortabile dâre de lumină pe chipurile spectatorilor… Nu sunt însă acte de bravadă, ci notele de subsol ale unei construcții-parabolă ce vorbește răspicat despre grozăviile și ipocriziile unui timp prezent.
Comportamentul trupei sucevene, profesionist, implicat, asumat, întregește reușita deplină a acestui proiect. Un liant nevăzut leagă perfect energiile acestor actori într-un tot unitar actoricesc foarte solid din care se ramifică solouri, duete sau triouri desăvârșit lucrate. În jurul Generalului Cătălin Mândru, se grupează celelalte personaje; adeseori însărcinați cu partituri/ personaje multiple, Răzvan Bănuț, Bogdan Amurăriței, Horia Andrei Butnaru, Clara Popadiuc, Delu Lucaci, Cristina Florea, Diana Lazăr, Alexandru Marin excelează atât în secvențe individuale, cât și integrați în momentele de grup. Trupa suceveană, călită deja în numeroase „bătălii” teatrale, e una pe care, s-a văzut, se poate conta atât în producții pentru copii, în musical-uri sau, iată, în astfel de spectacole complexe, deloc la îndemâna oricărui actor…
În definitiv, ce mai înseamnă „acasă” pentru cei cărora li s-a luat deja verbul „a fi”? Finalul, cu personajele având ochii acoperiți cu bănuți – străvechi obicei de murire definitivă – mută acest „acasă” dintr-o geografie a vieții într-una a morții absolute. Eternitatea, ca metaforică plajă în care un soldat din regimentul trei își strigă, asemenea unui copil rătăcit, mama, e decupată concluziv de perdeaua de pământ ce cade din înaltul scenei. E un „acasă” ultim, dublat însă de un altul, unul concret, necesar, unul în care mereu cineva așteaptă pe altcineva. Și textul lui Vișniec, și spectacolul lui Nagy nu sunt doar despre moarte și despre completa inutilitate a oricărui război; ele ne vorbesc, poetic dar ferm, despre farmecul teribil al normalității și, paradoxal, despre bucuria voluptoasă de a fi!
Teatrul „Matei Vișniec” Suceava – Întoarcerea acasă, de Matei Vișniec. Un spectacol de Botond Nagy. Scenografia: Andreea Săndulescu. Muzica originală și sound design: Claudiu Urse. Dramaturgia: Kali Agnes. Light design: Cristian Gabriel Niculescu. Coregrafia: George Pop. Asistent scenografie: Ioana Ungureanu. Design grafic: Cristian Urse. Distribuție: Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Andrei Butnaru, Clara Popadiuc, Cristina Florea, Deluc Lucaci, Diana Lazăr, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mândru. Data vizionării: 20 mai 2022.
